Proiecte

2011, Cipru: Managementul conflictului şi abilităţi de consiliere

În septembrie 2010 am aplicat pentru un grant Comenius pentru a putea participa la cursul Psychology Series: Communication, Conflict Resolution & Counselling Skills, organizat de Organizaţia nonguvernamentală Aeschylou Arcade, din Nicosia, Cipru. Am câştigat finanţarea, iar în aprilie 2011 am plecat spre insula mediteraneană.

Despre curs

Lectorul, Kleanthis Neophytou, este psiholog, psihoterapeut sistemic de familie, beneficiar al unei burse Fulbright în New York pe problematica intervenţiei terapeutice şi de consiliere.

În cadrul cursului susţinut pentru noi el a făcut o prezentare sintetică a câtorva concepte promovate de terapia sistemică de familie, care pot fi aplicate în managementul clasei.

Datorită faptului că am fost 26 de colegi profesori şi consilieri şcolari, cursul a fost unul cu caracter aplicativ pentru toţi participanţii. Cu ate cuvinte, tematica nu a făcut referire strict domeniul consilierii din cabinet, ci a cuprins principii şi metode de consiliere la clasă, posibil de aplicat de către orice cadru didactic, cu minimă pregătire psiho-pedagogică.

Cursul a început cu o activitate de prezentare şi spargere a gheţii, desfăşurată sub forma unei activităţi în grup, metodele folosite fiind discuţia în perechi, prezentarea, jocul de rol şi discuţia de grup, urmată de discuţii despre aşteptările şi nevoile de formare ale fiecărui participant.
S-a făcut apoi introducerea în tematica propriu-zisă a cursului: am vorbit despre condiţiile necesare pentru crearea unui climat de respect şi înţelegere în clasă – lucru individual, lucru în echipă, prezentare în grup a rezultatelor din echipă, dezbatere.
A urmat prezentarea celor 4 stiluri manageriale caracteristice cadrului didactic, folosindu-se ca metode prezentarea, expunerea, chestionarul, lucrul individual, urmată de analiza avantajelor şi dezavantajelor de a le aplica la clasă – lucru în echipă, brainstorming, autoreflecţie (legată de stilul managerial individual).
Prezentarea triunghiului puterii (Persecutor-Salvator-Victimă) a fost făcută folosind metoda  expunerii. Am lucrat apoi în echipe, am făcut brainstorming şi am dezbătut modul în care poate fi aplicat triunghiul puterii în managementul clasei.
Următoarea temă a fost „Fereastra Johari” şi aplicaţiile sale în managementul clasei – lucru individual, aplicare de chestionar, lucru în echipă, expunere, dezbatere.
„Microabilităţi” s-a intitulat capitolul destinat analizei conceptelor cheie în comunicare şi cum le putem dezvolta, analizându-le „la microscop” – expunere, discuţie.
Am lucrat apoi individual pe un Poem, destinat analizei responsabilităţii faţă de probleme şi a modului de rezolvare a situaţiilor problematice – autoreflecţie, discuţie.
Au fost prezentate noţiuni de bază din teoria comunicării, pentru definirea unui limbaj comun şi a unui cadru comun de dezbatere – lucru individual, discuţie, fişă de lucru.
Apoi, am analizat o serie de studii de caz tipice pentru managementul conflictului şi rezolvarea situaţiilor problematice – studiu de caz, dezbatere.
O temă importantă a cursului a fost ascultarea activă: ce este, ce nu este şi cum se foloseşte, ca abilitate necesară cadrului didactic şi consilierului şcolar – lucru individual, discuţie. A urmat o sesiune de training pentru dezvoltarea abilităţilor de ascultare activă – lucrul cu fişe, jocuri de rol, discuţii.
Am învăţat despre concepte specifice analizei tranzacţionale (copil, adult, părinte) – expunere, prezentare – şi modul în care aceste concepte pot fi aplicate în managementul clasei - lucru în echipă, dezbatere, jocuri de rol, discuţii.
Managementul conflictului prin negociere a inclus prezentarea situaţiei „Rare Butterfly Case” – studiu de caz, joc de rol, dezbatere.
Am vorbit apoi despre cele 5 tipuri de angajare în conflict, care sunt beneficiile şi aplicaţiile lor în managementul clasei şi al şcolii – prezentare, studii de caz, brainstorming, dezbatere.
Un alt exerciţiu a fost „Desert Island”, folosit de formator pentru identificarea propriului stil de gestionare a conflictelor – lucru individual şi dezbatere.
Colega din Ungaria a propus inserarea unui modul suplimentar destinat autoanalizei şi reflecţiei, pentru identificarea stilurilor de comunicare şi relaţionare – joc de rol.
Principala resursă materială folosită de formator a fost flipchart-ul. Am avut la dispoziţie laptop, videoproiector şi ecran, dar acestea au fost folosite foarte puţin.

Apreciez în mod deosebit faptul că formatorul a furnizat materiale care pot fi traduse şi adaptate la specificul instituţiilor noastre: chestionare, fişe de lucru pentru activităţile de consiliere şi orele de dirigenţie.

În afara cursului, a fost organizată o seară culturală europeană, pentru care fiecare participant s-a pregătit cu produse tipice ţării sale şi prezentări video, precum şi o vizită cu scop cultural în partea veche a oraşului Nicosia.


Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene.
Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.


You are here: Home Proiecte 2011, Cipru: Managementul conflictului şi abilităţi de consiliere