Activitățile catedrelor

Prezentare generală

 

Catedra de fizică a Colegiului nostru a fost şi este formată din profesori care se remarcă printr-o bună pregătire de specialitate şi psihopedagogică. De asemenea profesorii noştri au o mare experienţă didactică formată în zeci de ani de activitate didactică în instituţii reprezentative pentru învăţământul local şi naţional.

Echipa actuală a catedrei este formată din cinci profesori (vezi Profesorii catedrei).

Membrii catedrei de fizică au fost, de-a lungul timpului, personalităţi reprezentative ale colectivului de profesori ai Colegiului nostru.

Astfel, unii colegi au fost perioade îndelungate directori ai colegiului, contribuind la edificarea imaginii actuale a şcolii noastre. În acest sens reamintim cu respect şi consideraţie numele acestora: Puia Marcela, Tăbărean Maria, Cazan Ioan, Ciurescu Elena, Sansebeş Eugen (vezi Directorii Colegiului).

Unii dintre foştii şi actualii noştri colegi au activat şi în foruri de conducere, coordonare şi control ale învăţământului, la nivel de IŞJ sau Minister (Cazan Ioan, Chirilă Ion-Dan, Sansebeş Eugen).

Catedra de fizică a obţinut, în timp, rezultate deosebite în pregătirea elevilor pentru examene şi pentru concursurile şcolare. Astfel elevii Colegiului au obţinut frecvent, la concursurile de fizică, premii şi menţiuni la nivel judeţean şi naţional, aducând puncte importante pentru clasarea Colegiului pe primele locuri în judeţul Braşov (vezi Performanţe).

Preocupările noastre actuale sunt orientate spre modernizarea procesului de învăţământ, informatizarea procesului de predare/învăţare/evaluare, modernizarea comunicării cu elevii şi părinţii prin implicarea mijloacelor tehnice moderne (multimedia, internet), extinderea şi intensificarea colaborării cu alte instituţii de învăţământ liceal şi universitar. Pe această direcţie am iniţiat şi vom dezvolta permanent această secţiune a site-ului şcolii, dedicată fizicii.

O importanţă deosebită vom acorda instruirii diferenţiate a elevilor, atât în timpul cursurilor, cât şi prin activităţi extracurriculare, având în vedere diversitatea mare de opţiuni pe care o au elevii unei clase. În acest sens ne orientăm spre formarea unor grupuri mici de elevi, cu aceeaşi opţiune pentru învăţarea fizicii, astfel ca pregătirea lor să fie făcută cu mai mare intensitate şi eficienţă, folosind inclusiv secţiunea Fizică a acestui site, organizarea în cercuri ştiinţifice etc. Toţi membrii catedrei sunt interesaţi şi disponibili pentru a stimula şi sprijini elevii Colegiului pentru învăţarea fizicii.

De asemenea, suntem preocupaţi permanent pentru a valorifica foarte bine resursele de care dispunem şi pentru a le pune la dispoziţia elevilor. În acest sens, menționăm faptul că membrii catedrei dispun de unele dintre cele mai bune resurse din județul Brașov, privind construcția și funcționalitatea laboratorului de fizică, materialele didactice specifice, clasice și moderne, inclusiv cele bazate pe informatizarea învățării teoretice și experimentale (ex. sisteme de achiziție de date).

Într-o măsură din ce în ce mai mare, ne preocupăm de colaborarea cu ceilalţi colegi din aria curriculară, pentru realizarea treptată a abordărilor transdisciplinare în activităţile profesorilor şi elevilor noştri, în consonanţă cu preocupările moderne pe această direcţie.

 

<<   Înapoi la Activitatea catedrei de fizică

You are here: Home Activitățile catedrelor Fizică Prezentare generală