Cluburi

Cluburi

CLUBUL INFOTO

A-ți plăcea matematica sau informatica nu înseamnă a nu fi creativ. Din contră,eu consider că tot ceea ce însemnă formă, culoare, unghi de lumină, se află într-o stransă legătură cu matematica. În jurul numerelor, al formelor geometrice, se învârte toată materia, totul fiind calculat...cuvântul, imaginea,versurile unei poezii.

O fotografie este precum o melodie. Ea transmite starea sufletească a creatorului și oferă privitorului posibilitatea de a simți trăirile celui care ține aparatul de fotografiat în mână.Totodată, o imagine poate avea sute de înțelesuri , precum liniștea pe care o simți când privești lumina toamnei, sau înfrigurarea care te cuprinde când vezi copacii îmbrăcați în zăpadă şi țurțurii atârnând de streșinile caselor.

În timp ce priveam fotografiile expuse în școală, am remarcat că unele inspirau sentimente de nostalgie, bucurie, mâhnire, unele chiar sugerând căldură sufletească, liniștitoare.

Pentru mine, clubul de fotografie nu reprezintă doar oportunitatea de a învăța de la cei care au mai multă experiență și de a încerca să îmi îmbunătățesc modul de a privi un obiect sau un peisaj, ci consider că este o încercare de a scoate la suprafață ceea ce este mai frumos în noi, felul în care fiecare are o viziune diferită asupra unui lucru,exprimându-și trăirile în alt mod.

Unii scriu poezii, alții cântă, alţii fac fotografii...

                                                                                                                                                                                                                                                          POPA IULIA - IXA

 

 DSC0014

radu iliescu1

radu iliescu 2

teodor vecerdi2